A fimmina, di Criseo Rocco. Poesia dialettale calabrese

Questo post é stato letto 2710 volte!

 

Quand’u Signuri Ddiu crijau l’omu

A simigghjanza soi lu vosi fari

U vitti poi sulu com’un nciomu

Ca non sapiva chi pisci pigghjari

Nci vinni a mmenti allura na pensata

Na costula du hjancu nci cacciau

All’attu poi nci fici na hjuhhjata

E meravigghja a fimmina crijau

Cangiau ccussì dill’omu lu destinu

E si sentìu re di l’universu

Cu na cumpagn’accantu u so caminu

Pigghjau all’istanti lu so giustu versu

Ddumila anni sunnu ormai passati

E a fimmina patruna diventau

Non nc’esti locu non nci su rribbati

C’u cor’i ll’omu idda non robbau

Matri mugghjeri soru senza pari

Ti jinchi a casa tutta di caluri

Non nc’è misteri chi non sapi fari

E’spadda sempri pront’a tutt’i l’uri

E’ tintinnìu a festa di campani

Bucali d’acqua chi ti caccia a siti

E’ furnu chi ti duna sempri pani

Palu chi meri sempri a la so viti

Prezius’e delicata com’a sita

N’arcubalenu esti di culuri

A fimmin’esti ‘u sali di la vita

Ndi partorìu na mamma cu duluri

 

Tratto dall’antologia “Vuci Senza Tempu”,

Unione Poeti Dialettali Calabresi

 

 

 

Questo post é stato letto 2710 volte!

Author: Redazione_Cultura